Elaborarea codurilor de etică profesională

Elaborarea codurilor de etică profesională

 

lect.univ.

Foca Eugenia

În context şcolar, multe situaţii au nevoie de evaluare din punct de vedere moral.

Chiar dacă sunt implicaţi doar elevii, tot de la profesori se aşteaptă „să descurce iţele", să împartă dreptatea, să explice, să argumenteze fiecăruia ce trebuie, cum trebuie.

Astfel, profesorii dau examen la etică zi de zi.

Cea mai bună pedagogie este cea întemeiată pe etică. Profesorii oferă prin predarea lor o viziune, un mod de viaţă. Chiar dacă timpul petrecut în şcoală este limitat, influenţa activităţilor desfăşurate de ei cu elevii este mare. Calităţile umane particu­lare, în combinaţie cu stăpînirea cunoştinţelor şi a metodelor, fac diferenţa în predare. Statutul de dascăl este unul dintre puţinele în care oferi cunoaşterea ta altora, luînd, totodată, poziţie faţă de lumea în care trăieşti. Un motiv de satisfacţie profesională pentru educatori este faptul de a fi înfăţişat o atitudine etică în relaţiile cu elevii.

Deontologia este ştiinţa care studiază respectarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor de către oamenii cuprinşi în raporturi formale, raporturi de autoritate.

• Care sunt profesiile cu cele mai recunoscute deontologii?
• Cine stabileşte aceste drepturi, datorii şi norme? Există două surse esenţiale: legislatorii şi profesioniştii domeniului. Cele două surse sunt complementare şi nu exclusive.
• Cine este subiect al drepturilor şi datoriilor?
• în ce situaţii pot fi retrase drepturile?

Ce înseamnă „greşeală profesională"?

• întîmplă în cazul în care nu sunt respectate drep­turile sau nu sunt îndeplinite datoriile?
• Care sunt particularităţile profesiei care predispun la si­tuaţii etice şi juridice deosebite?

  Accepţiuni ale deontologiei

• deontologia profesională generală
• deontologia profesională restrînsă
• deontologia specifică

• morala - studiu care tratează moravurile şi compor­tamentele, avînd drept scop definirea valorilor şi a regulilor de viaţă generale şi normative, prin referire la bine şi la rău; teorie a acţiunii umane care se ocupă cu definirea a ceea ce este bine; etica; ansamblu de reguli de conduită şi valori normative aplicabile unui domeniu particular ;

• etica - ştiinţă a judecăţii de valoare, în măsura în care se aplică valorii binelui; filosofie morală; deontologie: etica unui medic ;

deontologia - teorie a datoriilor aşa cum se înscriu acestea în situaţiile concrete de alegere morală; ansamblu de reguli morale care se impun membrilor unei profesiuni .

Etica profesională este considerată ca fiind studiul normelor şi principiilor morale din domeniul profesiilor

• etica profesională generală este o ramură a eticii care studiază şi propune norme, valori, principii dezirabile în orice activitate profesională;
• etica profesională restrînsă priveşte valorile diverselor cîmpuri profesionale. De exemplu, în profesiile medicale, sunt foarte importante principii cum sunt prioritatea fiinţei umane, demnitatea, consimţămîntul tratamentului, dreptul la informare;
• etica profesională specifică se raportează la o profesie anume, cum ar fi cea de educator, medic, ziarist etc.

       Etica pedagogică are drept obiect „valorile şi normele morale, condiţiile specifice afirmării morale, caracteristicile cîmpului educaţional, ale sistemului relaţiilor interpersonale instituite în procesul formării" (L. Stan, 2004)

Sugerăm următoarele linii de analiză ale eticii spaţiului educativ formal:

• comunitatea şcolară ca întreg (profesori, părinţi etc), în calitate de comunitate etică şi condiţiile de climat moral ale şcolii;
• documentele de etică instituţională, respectiv codurile etice ale organizaţiilor şcolare, chartele, codurile de onoare -construcţie şi implementare;
• liderii educativi (directori, alţi decidenţi, inspectori etc.) ca agenţi morali;
• practicile profesionale „morale", „imorale" şi „la graniţa moralităţii" generate de contextul instituţional specific şcolii;
• raportul autoritate - libertate, definirea noţiunilor de „putere", „disciplină", „recompensă" şi „pedeapsă" în şcoală;
• drepturile, datoriile elevilor, ale părinţilor şi ale altor membri ai comunităţii, în raport cu instituţia şcolară;
• situaţiile de îndoctrinare şi manipulare generate de con­textele formale şi informale (educatori, instanţe supraetajate);

• relaţiile profesionale între educatori;

• identificarea unui cadru al deciziei etice în învăţămînt

Didactogenia (conceptul este construit prin analogie cu cel de iatrogenie, cunoscut în limbajul medical ca desemnînd efectele generate de greşelile doctorilor).

Didactogeniile sunt definite, prin extrapolare, ca efecte negative apărute în procesul de învăţare, generate de un anumit comportament al profesorului, altul decît cel impus de norme (Popovici, p. 99, 2000).

Ele sunt consecinţe ale greşelilor profesorilor, iar deontologia poate fi considerată ştiinţa care se ocupă cu analiza acestor greşeli.

Popovici enumera trei surse ale acţiunilor-greşeli (2000, p. 94): caracterul profesorului, lipsa sau insuficienţa pregătirii sale profesionale şi cîmpul educaţional (accesul la resurse etc).

Deontologia profesiei didactice se ocupă cu studiul datoriilor pe care le au educatorii faţă de copii şi tineri, datorii care circumscriu, în mod specific, natura profesiei şi prin exercitarea cărora, educatorii contribuie la construirea unui mediu optim de învăţare. În cele ce urmează, numim cîteva categorii ale datoriilor:

• datoriile în raport cu procesul didactic (cu predarea -învăţarea - evaluarea şi componentele pe care le presupun: obiective, conţinuturi, metode, relaţii didactice etc.) sunt cele mai importante, acestea fiind numite datorii-nucleu, întrucît descriu esenţa profesiei, fiind asociate competenţei profesionale globale. Un educator, în primul rînd, trebuie „să ţină lecţii" de calitate. Aceste datorii sunt foarte greu de identificat, de numit concret. Unele încercări au fost realizate, prin precizarea stan­dardelor profesionale, prin aplicarea unor teorii ale diverselor ştiinţe ale educaţiei;
• datoriile în raport cu instituţia şcolară alcătuiesc, cel mai adesea, grupa datoriilor întîlnite în legi, statute, regulamente;
• datoriile în raport cu părinţii, comunitatea (locală, regională).

Codul de etică educaţională este un document elaborat de diferite instanţe (membrii profesiei, conducerile instituţiilor), la diferite nivele de generalitate (individual, local, regio­nal, naţional, internaţional), cu rol de identificare a valorilor fundamentale şi a responsabilităţilor persoanelor implicate direct în procesul de predare - învăţare, în vederea constituirii unui mediu educativ cu dimensiuni fizice, psihologice, axio­logice propice dezvoltării elevului.

Caracteristicile codurilor etice

 

• sunt declaraţii publice

 

• reprezintă o garanţie a profesionalismului

 

• reprezintă un angajament luat faţă de societate

 

„Nimeni nu este o persoană liberă atunci cînd acceptă să devină membru al unei profesii”

 

• au o dimensiune colectivă

 

• corespund particularităţilor locale, regionale, naţionale şi internaţionale

 

• sunt documente de management al instituţiei

 

• reflectă şi propun un cadru axiologic

Clasificarea codurilor de etică educaţională

 

Wiliam Birkett (2000) propune o clasificare pe trei categorii a codurilor etice ale organizaţiilor: coduri etice propriu-zise, coduri ale practicii care ghidează procesul de luare a deciziilor şi coduri de comportament care prescriu anumite comporta­mente, stabilesc ghidări minime şi precise pentru angajaţi.

 

În funcţie de distincţia profesie loc de muncă, organizaţie, numim:

- coduri de etică profesională constituite la nivelul asociaţiilor profesionale;

- coduri de etică profesională constituite la nivelul instituţiilor şcolare.

 

În funcţie de elementele pe care le includ

• codurile pot include o simplă enumerare a valorilor şi principiilor (codurile etice şi codurile de onoare);

- o explicitare a standardelor de comportament (codurile de conduită şi codurile practicii).

 

În  funcţie de modul de construcţie, avem:

• coduri tematice, axate pe relaţii (accentuează relaţiile

cu membru cu alte grupuri, membri; codul este divizat pe cu titluri, cum ar fi: „obligaţii faţă

• coduri ierarhice, axate pe principii (au o formă
• mixte (combină relaţiile şi principiile).

În funcţie de gradul de complexitate, avem:

• coduri scurte (sunt o simplă enumerare a valorilor, principiilor);
• coduri intermediare (pe lîngă valori şi principii, inc lud scurte explicaţii ale contextelor de aplicare);
• coduri exhaustive (cuprind situaţii detaliate

 

În funcţie de agenţii implicaţi, distingem:

• codurile educatorilor din diferite arii curriculare sau de la un anumit nivel de şcolaritate (coduri personale, coduri dintr-o anumită specializare - muzică, matematică, chimie etc);
• codurile educatorilor care lucrează cu diverse cate­gorii speciale (coduri pentru educaţia copiilor înalt abilitaţi, coduri pentru copiii cu cerinţe educative speciale);
• codul profesorilor - cercetători;
• coduri ale elevilor (coduri personale ale elevilor, codul unei clase, al unui nivel de şcolaritate, al unei instituţii).

 

În funcţie de numărul de membri implicaţi  în elaborarea codului, distingem:

• coduri personale;
• coduri colective.

 

În funcţie de arealul educaţional implicat, identificăm:

• coduri ale instituţiei (liceul de informatică, liceul de arte);
• coduri ale ciclului şcolar (ale învăţămîntului preşco­lar, ale ciclului primar, gimnazial etc);
• coduri regionale;
• coduri naţionale;
• coduri internaţionale.

În funcţie de modul de circulaţie a normelor, există:

• coduri formale, scrise, explicite;
• coduri informale, nescrise

 

În funcţie de componentele procesului de învăţămînt, există:

• coduri generale, globale, cu referire la mai multe componente, cum ar fi: obiectivele procesului, conţinuturile, meto-l lologia de predare, strategiile de evaluare;
• coduri particulare, ce vizează o componentă anume, de exemplu, evaluarea (chartele docimologice).

       Funcţiile codurilor de etică profesională

 

- funcţia de orientare, de document care inspiră la res­pectarea anumitor principii, dar şi la care aspiră practicienii excelenţi ai domeniului;

- funcţia de disciplinare şi de evaluare, prin standar­dele şi sancţiunile precizate;

• funcţia de protecţie: a reputaţiei instituţiei ca întreg şi a angajaţilor ei; a publicului, în faţa practicilor greşite ale membrilor certificaţi ai profesiei; a membrilor profesiei faţă de imixtiunile externe, de luptele pentru obţinerea dreptului de exclusivitate asupra domeniului;
• funcţia de construire a climatului etic în instituţie, prin conducerea, reglarea şi autoreglarea relaţiilor interne şi externe;

funcţia de satisfacere a nevoilor angajaţilor, a mem­brilor, clienţilor şi beneficiarilor instituţiei, prin obţinerea unor beneficii de natură morală, dar şi economică, financiar

 

Funcţiile codurilor de etică profesională (pentru asocia­ţii profesionale) sunt:

• constituirea unui cadru axiologic comun pentru viito­rii şi actualii practicieni;
• promovarea ataşamentului pe termen lung pentru pro­fesia didactică;
• structurarea profesiei didactice pentru public şi identi­ficarea responsabilităţilor în raport cu mediul intern şi extern.

 

Funcţiile codurilor de conduită instituţională  sunt:

• reglementarea relaţiilor în spaţiul instituţional;
• asigurarea unui cadru securizator pentru predare -învăţare;

- operaţionalizarea conceptului de „comportament rezo­na bil" în instituţie, prin prezentarea abaterilor posibile pentru profesori şi elevi

Etapele elaborării codurilor etice

 

• Organizarea scrierii codului
• Aderarea la un model de construcţie şi construcţia propriu-zisă a codului
• Implementarea codului
• Monitorizarea
• Revizuirea codului

 Organizarea scrierii codului

 

• Cine va lua iniţiativa scrierii codului?

 

• Cine va scrie codul?

 

• Cît durează scrierea codului?

 

• Pentru cine se scriu codurile? Cine sunt destinatarii?

 

• Ce tip de cod alegem să construim?

 

• Ce comportamente vrea organizaţia să prevină şi cum? Ce probleme apar frecvent?
• Ce dimensiuni are organizaţia? Dacă are multe depar­tamente, putem opta pentru mai multe tipuri de coduri, care să se susţină reciproc, codul de conduită şi codul de etică pro­fesională neexcluzîndu-se reciproc.
• Ce funcţii va îndeplini codul în organizaţie? Funcţii de complianţă sau de aspiraţie? Care va fi funcţia esenţială? Sta­bilirea funcţiilor specifice pe care codul le va avea pentru insti­tuţie este capitală; aceasta este etapa premergătoare construc­ţiei codului.
• Ce anume îşi doreşte instituţia? Climatul organizaţio-nal va susţine tipul de cod ales? Se va găsi sprijin în organi­zaţie dacă se va alege un anumit tip de cod?
• Ce grad de generalitate să aibă codul? Prevederile de detaliu sunt binevenite?